Ce mesaj i-a transmis Gigi Becali lui Denis Haruţ.
Denis Haruţ a debutat la FCSB în partida cu Academica Clinceni (0-1), dar a fost schimbat după doar 45 de minute.
La interviul de după meci, internaţionalul U21 a vorbit despre schimbarea sa neașteptată şi a explicat de ce a ales oferta celor de la FCSB, după ce prima oară refuzase propunerea.
"Nu mai contează ce a fost înainte (n.r. - când a refuzat propunerea FCSB), e bine că sunt acum aici. Ne dorim mult titlul la vară. Eu am vrut să-mi fac treaba bine la Botoșani, să am evoluții bune. Știam că asta mă va propulsa la altă echipă. A fost oferta celor de la FCSB, am zis că e un pas înainte în cariera mea, sper să nu dezamăgesc. Suntem mulți jucători tineri, de calitate, care fac diferența. Nu știu ce va fi pe viitor, eu mă voi antrena și sper să evoluez cât mai bine. Sunt mulțumit de contract, altfel n-aș fi aici. Patronul echipei mi-a transmis să am încredere în mine și să joc cât mai bine. Nu sunt îngrijorat că am fost schimbat după prima repriză”, a declarat Denis Haruț, la flash-interviu.
FCSB - Academica Clinceni 0-1. Toni Petrea a făcut 3 schimbări la pauză.
Potrivit digisport.ro, Toni Petrea a surprins la pauza jocului, la 0-0, când a făcut trei schimbări, Denis Haruț, Gabriel Simion și Florinel Coman fiind înlocuiți cu Iulian Cristea, Ovidiu Perianu și Ante Vukusic, modificări explicate la interviu de antrenor.
”Nu e nicio problemă cu Haruț, dar am vrut să mizeze pe omogenitatea lui Miron cu Cristea, dar se va integra și Haruț. Florinel Coman a avut câteva acțiuni nereușite, am considerat că e mai bine să-l schimbăm. Iar Perianu am crezut că poate aduce un plus de viteză pe faza ofensivă”, a transmis Toni Petrea.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Bărbat violent luat de acasă și adus în cătușe la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Plimbare cu mașina terminată la spital pentru un botoșănean
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Doi dintr-o lovitură: Botoșăneni FĂRĂ permis scoși din trafic de polițiști
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024