Din nou, cea mai afectată zonă a județului de precipitațiile abundente a fost partea de est, spre Ștefănești.
Drumul național 24 C a devenit impracticabil în urma ploii care a căzut în ultima oră, în după amiaza zilei de marți, 15 iunie 2021.
A plouat în cantități uriașe, traficul fiind desfășurat cu mare dificultate. Autovehiculele de tonaj mare au reușit să pătrundă în apa care a acoperit carosabilul, cele mici, cu riscul de a rămâne blocate.
Echipajele Secției Drumuri Naționale (SDN) Botoșani au ieșit de urgență pentru a interveni la eliberarea carosabilului.
„E complicat, nici nu mai știm a câta oară este de când intervin mereu aceiași oameni, aceeași echipă este lovită, zona Ștefănești. Avem două utilaje, un buldo și un autogreder. Nici nu pot face mai mult, practic îndepărtează nămolul depus pe carosabil iar după ce se retrage apa, iar se va scoate din șanțuri, pentru a se asigura scurgerea apei. Noi oricum eram pregătiți, am văzut avertizare de Cod Portocaliu, am fost pregătiți să ieșim iar și chiar așa a fost”,
Nicolae Popovici, purtător de cuvânt DRDP Iași
Meteolorologii au anunțat un Cod Portocaliu de ploi și vânt până la ora 16.00, pentru județul Botoşani, cu averse torențiale de peste 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină, intensificări ale vântului și vijelie.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
Cum se tratează venele varicoase
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
Marcel Pavel și grupul vocal Dimmas, muzică în aer liber în parcurile botoșănene
Gabriela Erdic
May 02, 2024