În fiecare primă duminică din luna aprilie în România este marcată Ziua NATO.
La Botoșani, manifestările nu au fost de amploare și au fost organizate în jurul orei10:30 în fața Centrului Militar de pe strada Ștefan Luchian.
Evenimentul a reunit parlamentari, șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne, militari dar și câțiva botoșăneni.
Manifestările au durat aproximativ 15 minute. Asta deși în programul transmis se preconiza undeva la jumătate de oră.
După ce primarul Cosmin Andrei a dat onorul, a urmat intonarea Imnului Național, concomitent cu înălțarea pe catarg a drapelelor României și NATO. Nu au fost discursuri ale oficialităților, însă organizatorii au transmis prin câteva cuvinte semnificația Zilei NATO.
Activitatea s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare în aplauzele tuturor.
Ca în fiecare an, defilarea militarilor a fost momentul cel mai așteptat, iar puținii botoșăneni care au venit la manifestare au filmat cu telefoanele.
În zonă au fost prezenți polițiști, jandarmi și polițiști locali, iar traficul de pe stradelă a fost închis pe durata scurtei ceremonii.