Pompierii botoșăneni au avut sâmbătă 54 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale. Astfel, s-a acționat pentru: stingerea a sapte incendii, acordarea primului ajutor calificat pentru de 20 de persoane, descarcerarea unor persoane dintr-un autoturism implicat într-un accident și transportul unor persoane bolnave, supraponderale, din locuințele proprietate, la ambulanță.
În noaptea de Înviere, pompierii botoșăneni au desfășurat misiuni de supraveghere a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, dar și de asigurare a intervenției operative în cazul producerii unor situații de urgență, la biserici și mănăstiri.
Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate 21 de persoane și protejate de foc bunuri materiale în valoare de circa 160 000 de lei.
Valoarea bunurilor distruse în urma incendiilor a fost estimată la 15.000 de lei.
Cauzele care au generat evenimentele cu foc sunt: coș de fum necuățat de funingine, foc deschis în spații de deschise, acțiune intenționată si fumat în locuri nepermise.
ISU Botoșani recomandă populației să respecte, în continuare, atât acasă, cât și la locul de muncă, normele generale de prevenire a situațiilor de urgență, pentru a se evita pierderile de vieți omenești și bunuri materiale.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
FC Botoșani a împrumutat un fundaș de la Rapid
Redacția Botoșăneanul
Feb 08, 2025
Scrisoare de la Silegeanu către Iftime: Subsemnatul, vă adresez această solicitare…
Redacția Botoșăneanul
Feb 08, 2025
O comedie romantică de neratat, în avanpremieră la Happy Cinema – Programul săptămânii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 08, 2025
Leo Grozavu a făcut prăpăd după Botoșani – Dinamo: Suntem fraierii de serviciu
Redacția Botoșăneanul
Feb 08, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile