Pe 24 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu alte subunități de profil din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au organizat o acțiune amplă pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea accidentelor rutiere, pe raza municipiului Dorohoi, precum şi a comunelor arondate.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate peste 300 de persoane și oprite pentru control, 261 de autoturisme, fiind testați cu aparatul etilotest 67 de conducători auto.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 197 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 100.000 de lei.
Dintre sancțiuni, 191 au fost aplicate pentru abateri comise la regimul rutier, printre care 63 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 48 pietonilor care nu au respectat regulile de circulație.
În același context, au fost reținute 10 permise de conducere, dintre care 4 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și retras un certificat de înmatriculare.
De asemenea, polițiștii au verificat 4 unități economice, fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 15.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Fotbal în Vinerea Mare: FC Botoșani joacă la Arad
Mar 25, 2026
Tânăr de la Botoșani prins drogat cu PATRU substanțe
Mar 25, 2026