Canicula pare să fi dat peste cap și planurile de călătorie ale botoșănenilor, iar asta din cauza faptului că trenurile care au sosit sau plecat de la Botoșani au avut întârzieri. Mai mici sau mai mari, în funcție de ruta călătoriei.
În seara de 8 iulie 2015, pe peronul Gării din Botoșani e liniște, iar puținii oameni care așteaptă sosirea pe prima linie a trenului București Nord sunt acolo de câteva zeci de minute, deoarece Codul Portocaliu de caniculă a dat peste cap și circulația feroviară, iar pe unele porțiuni s-a circulat și cu 20 sau 30 de km/h, din cauza faptului că temperaturile ridicate au dilatat șinele de tren.
După cum recunoaște și unul dintre angajații prezenți pe peron, astăzi au fost ceva întârzieri. Spre exemplu, trenul de pe ruta București Nord – Botoșani trebuia să intre în gară la 18:56, dar a avut o întârziere de 25 de minute.
Totuși, astăzi a fost ceva mai bine față de ziua de marți, 7 iulie 2015, când același tren a întârziat chiar și o oră, față de durata stabilită inițial. Dat fiind faptul că și pentru joi sunt anunțate temperaturi la fel de ridicate, de peste 30 de grade Celsius, se așteaptă întârzieri asemănătoare.
(M.M.)
[[galerie-foto]]
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024