Dacă pentru unii elevi depunerea unei contestații la bacalaureat nu s-a dovedit a fi o decizie tocmai înțeleaptă, pentru câțiva a fost probabil cea mai bună hotărâre pe care au luat-o în viața lor.
Inspectoratul Școlar Județean a făcut publică vineri după-amiază situația din liceele botoșănene după soluționarea contestațiilor.
Astfel, numărul elevilor care au picat bacul s-a redus de la 645 la 599.
Unul dintre fericiți provine de la Colegiul Național Mihai Eminescu astfel că a ridicat la 100% promovabilitatea acestei unități de învățământ, care inițial a avut un singur elev respins din 239.
În consecință, promovabilitatea la nivel județean a crescut de la 70,67% la 72,75%, deci cu peste două procente.
Deși mai mulți elevi aflați în apropierea mediei maxime au depus contestații, numărul celor care au terminat bacalaureatul cu nota 10 a rămas același, șapte.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Apă cu porția în municipiul Dorohoi – ANUNȚUL Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Sfârșit de săptămână cu filme de toate genurile la Happy Cinema – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Polițiștii și comisarii de mediu, controale cu nereguli pe la service-urile auto din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Cătălin Silegeanu: Schimbarea reală nu se poate produce cu oameni care repetă greșelile din trecut
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Mașina unei șoferițe a luat foc pe Primăverii, pompierii chemați urgent
Oana Sava
May 17, 2024