Acasă > Stiri Botosani > Zeci de copii au învățat de la pompieri să acorde primul ajutor 

Zeci de copii au învățat de la pompieri să acorde primul ajutor 

Zeci de copii au învățat de la pompieri să acorde primul ajutor 

„Siguranța nu intră în vacanță” este mesajul transmis de pompierii botoșăneni copiilor care participă, în această perioadă, la școlile și taberele de vară organizate de parohiile din județ.

 

Astăzi, salvatorii au fost alături de cei peste 80 de copii înscriși în tabăra „Caravana ASCOR”, organizată de Parohia „Sfinții Voievozi Mihail și Gavril” din localitatea Dersca. Întâlnirea a fost una interactivă, în care informațiile despre prevenirea situațiilor de urgență au fost îmbinate cu demonstrații, exerciții practice și prezentarea tehnicii de intervenție.

 

Pompierii le-au explicat copiilor care sunt principalele pericole pe care le pot întâlni acasă sau în timpul vacanței și cum pot evita situațiile care le-ar putea pune viața în pericol. Au aflat de ce jocul cu focul este interzis, de ce nu trebuie să folosească aragazul fără supravegherea unui adult și cât de periculos este să umble la prize sau instalațiile electrice.

 

Discuțiile au vizat și modul corect de comportare în cazul unor situații precum incendiile, inundațiile sau cutremurele, dar și ce trebuie făcut atunci când este descoperit un obiect care ar putea fi muniție rămasă neexplodată. Mesajul transmis de salvatori a fost simplu: un astfel de obiect nu trebuie atins sau mutat, iar zona trebuie părăsită și situația anunțată imediat unui adult sau autorităților.

 

O atenție deosebită a fost acordată noțiunilor de prim ajutor. Copiii au învățat cum se realizează poziția laterală de siguranță și cum poate fi aplicată metoda Heimlich în cazul unei persoane care se îneacă cu un corp străin. Informațiile au fost prezentate într-un mod accesibil vârstei lor, astfel încât cei mici să poată reține pașii esențiali și să știe cum să reacționeze până la sosirea ajutorului specializat.

 

Partea practică a întâlnirii a continuat cu prezentarea autospecialei de stingere și a echipamentelor de protecție folosite de pompieri în misiunile operative. Copiii au putut să vadă de aproape tehnica de intervenție și să probeze echipamentele, fiind astfel mai aproape de lumea salvatorilor și de ceea ce presupune această meserie.

 

Pentru a completa informațiile transmise, pompierii le-au prezentat și materiale din campaniile „Un cămin sigur pentru copilul tău” și „Pregătiți pentru inundații, pregătiți pentru viață”, punând accent pe importanța prevenirii și pe responsabilitatea fiecăruia atunci când vine vorba despre propria siguranță și despre cei din jur.

 

La activitate au participat pompieri de la Detașamentul de Pompieri Dorohoi, specialiști din cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, precum și Irina Ștefania Rebegea, voluntar în cadrul programului național „Salvator din Pasiune”.

 

A fost o întâlnire cu multe întrebări, curiozitate și implicare, dar mai ales cu lecții pe care copiii le pot transforma, în timp, în comportamente corecte. Pentru că un copil care știe să recunoască un pericol este un copil mai bine pregătit să se protejeze.

 

Activitatea s-a desfășurat în baza protocolului de colaborare încheiat între ISU Botoșani și Arhiepiscopia Iașilor, având ca obiectiv promovarea educației preventive și dezvoltarea unui comportament responsabil în rândul copiilor și tinerilor. 

 

Poate că nu toți copiii vor alege, într-o zi, meseria de pompier. Important este ca fiecare să plece din astfel de întâlniri cu informații care pot face diferența într-un moment în care siguranța depinde de o decizie corectă.