Acasă > Stiri Botosani > Trump, declarație SURPRINZĂTOARE: Câștigătoarea Nobelului pentru Pace l-ar fi sunat

Trump, declarație SURPRINZĂTOARE: Câștigătoarea Nobelului pentru Pace l-ar fi sunat

Trump, declarație SURPRINZĂTOARE: Câștigătoarea Nobelului pentru Pace l-ar fi sunat

 

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că laureata Premiului Nobel, Maria Corina Machado, l-a contactat telefonic și i-a transmis că a acceptat distincția în onoarea sa. Această afirmație vine după ce Casa Albă acuzase anterior Comitetul Nobel că a ales „politica în detrimentul păcii”, conform Reuters.

Întrebat vineri seara despre Premiul Nobel, Trump nu a criticat direct decizia Comitetului norvegian. În schimb, el și-a asumat meritele pentru soluționarea mai multor conflicte și a susținut că Machado i-ar fi oferit premiul dacă i-ar fi cerut.

„Persoana care a câștigat de fapt Premiul Nobel m-a sunat astăzi și mi-a spus: «Îl accept în onoarea ta, pentru că tu îl meriți cu adevărat»”, a declarat Trump jurnaliștilor prezenți în Biroul Oval.

„Este un gest foarte frumos. Nu i-am spus: «Atunci dă-mi-l mie», deși cred că ar fi făcut-o. A fost foarte drăguță”, a adăugat el.

„Am ajutat-o pe parcurs. Au nevoie de mult ajutor în Venezuela”, a continuat președintele american.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare