VIDEO Piața Revoluției s-a umplut de motocicliști: Simulator de accidente, polițiști și SMURD-ul: Ceea se întâmplă în trafic ne afectează și pe noi 

Prin această acțiune organizată în centrul orașului se închide oficial sezonul motocicliștilor. 

 

Viața pe două roți

 

 

Începând cu ora 12:00, în jur de 150 de motocicliști au luat cu asalt Piața Revoluției. 

 

Evenimentul „Iubesc viața pe două roți” a fost organizat de Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) și Trust MC. Și a fost o ocazie pentru botoșăneni de a interacționa cu posesorii de motociclete, iar pentru copii de a se bucura de statutul de "mic motociclist". 

 

Președintele ATOP, Gelu Graur, face parte din comunitatea moto și a explicat scopul acestei acțiuni.

 

Gelu Graur, președinte ATOP Botoșani.

„Trebuie să conștientizăm faptul că există foarte mulți motocicliști la ora actuală în județul Botoșani, în municipiul Botoșani în particular. Important este să ne cunoaștem și noi între noi pentru că au intervenit foarte multe persoane minore în comunitatea moto. Am invitat și pe cei de la SMURD pentru o prezentare pentru cei tineri, am invitat și Poliția Rutieră pentru a le vorbi. Încercăm să intrăm într-o normalitate a lucrurilor, așa cum se întâmplă și în alte orașe europene și în țările civilizate. De ce nu la Botoșani să facem aceste lucruri?! Suntem participanți la trafic, iar ceea se întâmplă în trafic ne afectează și pe noi, poate, din păcate, un pic mai mult decât pe cei cu patru roți”

 

Polițiști și cadre medicale

 

 

În centrului orașului, a fost prezent și un echipaj SMURD care a oferit o serie de informații preventive tinerilor motocicliști. Și a se evita astfel pierderile de vieți omenești. Au fost prezente și echipaje de polițiști, dar și jandarmi. 

 

De asemenea, de la Iași s-a adus un simulator de accidente rutiere pentru a se conștientiza pericolul de pe șosele. 

 

Acțiunea de închidere a sezonului moto a început la ora 12:00 durează până la 15:00. 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare