Hamas a publicat, vineri, un videoclip cu doi ostatici israelieni capturaţi la festivalul de muzică din Israel din octombrie 2023 la care gruparea islamistă palestiniană a lansat atacul soldat cu peste 1.200 de morți. Unul dintre osttici spune că este ţinut în oraşul Gaza, unde Armata israeliană a lansat o ofensivă majoră, scrie Reuters. Tot vineri, Israelula bombardat un bloc turn din vestul oraşului Gaza, iar imaginile arată cum clădirea este pusă la pământ.
Guy Gilboa-Dalal şi Alon Ohel sunt două dintre cele 48 de persoane care sunt încă ţinute captive de Hamas în Gaza, dintre care despre 20 se crede că ar fi încă în viaţă, scrie News.ro, citând Reuters.
Militanţii palestinieni au dus 251 de ostatici în enclavă după atacul asupra comunităţilor din sudul Israelului, din octombrie 2023, când au ucis aproximativ 1.200 de persoane, declanşând războiul. De atunci, peste 64.000 de palestinieni au fost ucişi în Gaza, potrivit autorităţilor locale, o mare parte a enclavei fiind în ruine, iar locuitorii săi confruntându-se cu o criză umanitară.
Videoclipul a fost editat şi îl prezintă pe Gilboa-Dalal, cu o figură epuizată, vorbind timp de aproximativ trei minute şi jumătate. Videoclipul este datat 28 august, iar într-o secvenţă ostaticul apare într-o maşină. El spune că este ţinut în oraşul Gaza împreună cu alţi ostatici şi că se teme să nu fie ucis în urma ofensivei israeliene asupra oraşului.
În vârstă de 24 de ani, Gilboa-Dalal pare să se afle pe bancheta din spate a unei maşini care circulă. Pe măsură ce maşina trece pe lângă clădiri, el identifică una dintre ele ca aparţinând Crucii Roşii.
La un moment dat, se vede şi Ohel, în vârstă tot de 24 de ani.
⚡️🇺🇸 Breaking Report – DDF ⚡️
First filmed proof of life after 700 days: Palestinian factions in Gaza released a video showing Israeli hostages Alon Ahel and Guy Gilboa Dalal. It is unknown when the footage was recorded or whether they are still alive. The images suggest severe… pic.twitter.com/cOAiroaBTc
Hamas a refuzat să permită Crucii Roşii să vadă ostaticii.
Reuters precizează că nu a putut stabili când a fost înregistrat videoclipul.
Gilboa-Dalal a apărut într-un videoclip al Hamas şi în februarie, fiind forţat să privească eliberarea altor ostatici în cadrul unui armistiţiu temporar. Ostaticii care au fost filmaţi în videoclipuri similare şi care au fost eliberaţi de atunci au declarat că li s-a dictat ce să spună.
Human Rights Watch a condamnat Hamas şi un alt grup militant din Gaza pentru difuzarea videoclipurilor cu ostaticii, calificând acest lucru drept un tratament inuman care constituie o crimă de război.
Oficialii israelieni au descris videoclipurile drept război psihologic.
Vineri, Netanyahu a declarat că este vorba despre „propagandă crudă”.
Sursa https://www.hotnews.ro