VIDEO AUR și UDMR, scandal în plenul Camerei Deputaților. A intervenit și USR: „Ești un extremist grobian” / „Josnicia vă aparține vouă”

Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Csoma Botond (UDMR) s-au certat cu Mihail Neamțu (AUR) în plenul Camerei Deputaților, miercuri, în timpul dezbaterii unui proiect din domeniul culturii. Totul a pornit după ce Neamțu a făcut…

 

Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Csoma Botond (UDMR) s-au certat cu Mihail Neamțu (AUR) în plenul Camerei Deputaților, miercuri, în timpul dezbaterii unui proiect din domeniul culturii. Totul a pornit după ce Neamțu a făcut referire la doi miniștri din guvern: Andras Demeter (Cultură, de la UDMR) și Oana Țoiu (Externe, de la USR). Au urmat jigniri de la tribuna Parlamentului.

Mihail Neamțu a criticat faptul că ministrul Culturii, Andras Demeter, este de la UDMR: „O asociație etnică, UDMR, a dat ministrul Culturii. O premieră”.

Liderul deputaților UDMR, Csmona Botond, a intervenit și i-a spus lui Neamțu că „etnicizarea culturii e de sorginte fascistă. Să vă fie rușine că ați făcut o referire la etnia domnului Demeter Andras”.

Deputatul AUR a criticat-o și pe ministra de Externe, Oana Țoiu, de la USR: „La Ministerul de Externe avem o doamnă care nu știe exact capitalele țărilor BRICS, nu știe că Dobrogea este parte a României, deci nu poate să facă vizite de lucru în Dobrogea, nu știe nici numele președintelui Ucrainei”. 

Alexandru Dimitriu i-a spus lui Neamțu că este „cea mai josnică specie de parlamentar care a putut să intre în Parlamentul ăsta, convertit dintr-un propagandist infect putinist”.

„Dvs. ați făcut o obsesie pentru doamna Țoiu și vă comportați ca ultimul grobian. În AUR nu s-a găsit o parte a unor colegi ai dvs. care să înțeleagă că femeile trebuie respectate. Când faceți aceste atacuri josnice nu faceți decât să vă descalificați (…). Cultura are legătură și cu bunul simț. Dvs. din punct de vedere politic sunteți ultima specie de traseist politic”, a spus deputatul USR. 

Președinta de ședință, Natalia Intotero, de la PSD, a intervenit pentru a puncta că dezbaterea trebuie să aibă loc asupra proiectului privind cultura, însă Mihail Neamțu a cerut un drept la replică. 


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Poza zilei 5 decembrie 2025

Andreea Coțovanu

Dec 05, 2025