Roxana Vașniuc a anunțat oficial separarea de soțul ei, Ionuț, după o relație de 14 ani și un copil împreună. Vestea vine după apariția mai multor zvonuri privind ruptura dintre cei doi.
Vedeta, care este din Botoșani, a confirmat că mariajul s-a încheiat și că au decis să meargă pe drumuri separate, de comun acord.
Roxana Vașniuc a vorbit deschis despre motivele care au dus la divorț, lăsând să se înțeleagă că în relație au existat probleme legate de sinceritate.
„Când am spus „Da”, în biserică, am crezut că va fi pentru totdeauna! Am crezut că împreună vom depăși orice obstacol, ca mâna în mână vom trece prin bune și rele …. Am iubit, am iertat și am construit cu speranța că taina căsniciei este de neclintit!
Dar am învățat că minciuna și trădarea sunt singurele care pot dărâma și cel mai înalt zid….Nu forțez un drum acolo unde sinceritatea s-a pierdut. Astăzi, aleg divorțul ca formă de respect față de propria-mi persoană. Plec cu fruntea sus, știind că am oferit tot ce a fost mai curat, până la capăt!”, a scris vedeta pe Instagram.
În mesajul transmis public, aceasta a subliniat că decizia a fost una asumată și a ținut să îi mulțumească fostului partener pentru copilul pe care îl au împreună.
„Mulțumesc, Ionuț, pentru fetița noastră și pentru lecția care mi-a arătat că nu oricine merită locul de lângă mine. Merg mai departe cu liniște și multă putere! Din dorința de a păstra acest moment cât mai privat, nu voi mai face nicio altă declarație! PS. Mulțumesc oamenilor care au știut și mi-au fost alături în toată această perioadă!”, a mai scris aceasta.
După despărțire, Roxana Vașniuc spune că își dorește liniște și discreție, alegând să privească înainte, după încheierea unui capitol important din viața sa.
Blondina din Botoşani a decis să spună adevărul despre sarcină: Încerc să ascund