Trei șoferi botoșăneni s-au ales cu dosare penale din partea polițiștilor rutieri, aflați la datorie pe străzi.
Inconştienţi, aceştiau s-au aventurat în trafic, fără să ţină cont că ar putea pune în pericol, în orice moment, vieţile celorlalţi. Unul dintre bărbaţi a fost prins cu autorizaţia de circulaţie expirată iar ceilalţi doi erau ameţiţi de aburii alcoolului. Cei trei au fost culeşi din trafic de poliţişti şi sancţionaţi ca atare.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au oprit miercuri pentru control pe strada Primăverii un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani din comuna Corni.Cu ocazia controlului documentelor, aceştia au constatat faptul autorizaţia de circulaţie provizorie a vehiculului este expirată din data de 10 noiembrie 2018. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat, ce urmează a fi soluţionat procedural.
La aceeaşi dată, poliţiştii Biroului de Ordine Publică Botoşani au oprit pentru control la intersecţia străzilor Calea Naţională şi Cuza Vodă un autoturism condus de un bărbat de 62 de ani din municipiul Botoşani. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea alcoolscopică, valoarea rezultată fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
De asemenea, tot miercuri, poliţiştii oraşului Flămânzi au depistat pe drumul judeţean DJ 208 H un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani din comuna Coşula. Cu ocazia testării alcoolscopice a conducătorului auto, a rezultat valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Doi botoșăneni amendați pentru „glumițe” la 112
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024