Consiliul Județean se va întruni în ședință ordinară joi, 9 aprilie 2026, de la ora 10:00.
Pe ordinea de zi se află pentru dezbateri mai multe proiecte de hotărâre.
Unul dintre acestea este pentru repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale, pe anul 2026 şi estimările pe anii 2027 – 2029.
Potrivit anexei la Legea bugetului de stat pentru anul 2026 au fost alocate sume defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale pentru anul în curs în cuantum de 25.818.000 lei, a căror repartizare pe primării se face în funcție de lungimea şi de starea tehnică a acestora, prin hotărâre de către Consiliul Judeţean, după consultarea primarilor.
Din suma totală de repartizat de 25.818.000 lei se propune ca suma de 17 milioane să fie repartizată bugetului propriu al județului pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene, iar suma de 8,8 milioane lei să fie repartizată către cele 78 de primării.
Conform propunerii Consiliului Județean, cea mai mică sumă ar reveni comunei Adășeni, adică 57.000 de lei.
Există numeroase unități administrativ teritoriale pentru care s-a propus câte 70.000 de lei, printre care Cândești, Dersca, Dimăcheni, Lozna, Mihăileni, Răuseni, Ripiceni sau Românești.
Cele mai mari sume sunt propuse astfel: Botoșani – 900.000 de lei, Dorohoi – 400.000 de lei, Ștefănești – 350.000 de lei, câte 300.000 de lei pentru Flămânzi și Săveni și câte 200.000 de lei către Lunca și Hudești.
Iată propunerile pe fiecare unitate administrativ teritorială în parte:

