Școlile din județul Botoșani intră într-o nouă perioadă de monitorizare și control, iar printre temele urmărite de Inspectoratul Școlar Județean se află unele dintre cele mai sensibile probleme din sistem: absenteismul, abandonul școlar, segregarea, discriminarea, violența, bullyingul și consumul de substanțe interzise.
Planul de monitorizare și control pentru anul școlar 2026-2027 stabilește trei perioade în care inspectorii vor verifica activitatea unităților de învățământ din județ: 2-11 noiembrie 2026, 15-26 martie 2027 și 17-28 mai 2027.
În cadrul controalelor vor fi urmărite situațiile elevilor aflați în risc, inclusiv absenteismul și abandonul, dar și cazurile de segregare, discriminare, violență, bullying sau consum de substanțe interzise.
Inspectoratul anunță că va verifica și activitățile de prevenire și combatere a acestor fenomene, prin documentele existente la nivelul școlilor.
Un alt obiectiv este siguranța și securitatea elevilor și a personalului din unitățile de învățământ.
În același timp, inspectorii vor urmări respectarea orarului, asigurarea manualelor școlare, transportul elevilor și programul „Masă sănătoasă”.
Planul managerial al ISJ pentru 2026-2027 pune explicit accent pe prevenirea și reducerea absenteismului și a părăsirii timpurii a sistemului de educație.
În paralel, inspectoratul și-a stabilit ca direcție de acțiune prevenirea și diminuarea violenței și a consumului de substanțe periculoase sau interzise în unitățile de învățământ.
Controalele nu vor avea însă doar rol sancționator. Planul prevede și consilierea directorilor și directorilor adjuncți pentru respectarea legislației în vigoare și îmbunătățirea managementului școlar.