Consilierii USR din Consiliul Local Botoşani au propus în 2021 instalarea a două semafoare inteligente menite să fluidizeze traficul şi să elimine din blocajele ce apar pe două dintre arterele municipiului: Bulevardul Mihai Eminescu şi Calea Naţională.
Semafoarele trebuiau să fie montate în zona Muzeului Judeţean şi cea a BRD şi ajutau ca traficul să fie întrerupt de mai puţine ori de pietoni, creându-li-se timpi speciali de aşteptare şi traversare. În aprilie 2021 amendamentul USR la hotărârea de buget a fost aprobat în unanimitate, consilierii locali recunoscând, astfel, cu toţii, că traficul rutier la Botoşani are nevoie de modernizări serioase.
În februarie 2022 primarul anunţa, printr-un comunicat de presă, că s-a finalizat o licitaţie pentru proiectarea şi instalarea celor două instalaţii rutiere. Valoarea investiţiei a crescut de la 180.000, cât a fost propusă iniţial, la aproape 300.000 de lei, iar termenul de finalizare anunţat în februarie era de 120 de zile.
Au trebuit 420 de zile pentru ca investiţia să fie finalizată, adică de două ori mai mult timp, luni în care s-a prelungit traficul devenit infernal în Botoşani, mai ales în luna august, când mulţi botoşăneni se întorc din străinătate să-şi vadă familiile. Însă, de la adoptarea hotărârii de CL şi până la punerea în aplicare a trecut un an şi jumătate.
USR Botoşani salută punerea în funcţiune a celor două instalaţii rutiere, dar nu poate să nu acuze ritmul greoi în care se mişcă aparatul primăriei atunci când e vorba despre investiţii de strictă necesitate.
„Îl tot auzim pe domnul primar că vorbeşte despre smart-city-uri de câţiva ani, dar din păcate, metehnele sunt aceleaşi. Să instalezi două semafoare într-un an şi jumătate, cu o hotărâre de CL aprobată şi finanţată! Probabil nu a convenit că propunerea a venit de la consilierii USR, dar asta nu arată decât că este tributarul vechilor obiceiuri ale politicienilor PSD şi PNL, care au ţinut acest oraş în urmă, care au pus piedici dezvoltării doar pentru a fi la putere”, este declaraţia consilierului Marcel Gheorghiţă.
(Comunicat USR Botoșani)
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024