Tragicul accident rutier petrecut vineri la amiază pe șoseaua Botoșani – Dorohoi este unul învăluit în mister. La mai bine de o oră de la producerea groazniocului eveniment rutier încă nu era clar câte persoane se aflau în Dacia 1310.
Aceasta venea dinspre al doilea municipiu al județului și a lăsat urme de frânare pe mai bine de 50 de metri. Circumstanțele în care a izbit frontal Volkswagenul Touareg care se deplasa din sens opus erau încă neelucidate. Asta și din cauza ceții. Unii șoferi vorbeau despre o ieșire din coloană a automobilului Dacia, însă urmele de frânare erau totuși pe sensul normal de mers. Alții avansau ipoteza derapării. Nici polițiștii nu puteau spune prea multe.
”Din primele cercetări a rezultat că, în mod inexplicabil, conducătorul autoturismului Dacia a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autotusim Toaureg. Deocamdată, din ceea ce știm, patru victime sunt la spital, iar una este resuscitată aici, la fața locului”, spunea comisarul șef Gheorghi Mihai, șeful Serviciului Poliției Rutiere.
Chiar și numărul persoanelor aflate în Dacia 1310 era neclar. În funcție de momentul sosirii la fața locului, pompierii, ambulanțierii și polițiștii vorbeau de trei, patru sau cinci persoane. Cert este însă că nimeni din VW Toaureg și din VW Golf, care a izbit la rândul său Toauregul, nu era rănit. În schimb, șoferul și încă un bărbat din Dacvia 1310 au decedat, în timp ce două femei, care erau de asemenea în autoturism, urmau să fie trimise la Iași dată fiind starea gravă în care se aflau. Este vorba de Viorel Balahura, referent la Primăria Păltiniș și de fiul acestuia, Cozmin, care au încetat din viață la câteva minute după impact, femeile, soția tatălui, respectivul prietena fiului, fiind trimise la Iași.
CITEȘTE ȘI:
Ziua Porților Deschise la Pompieri: Lecții pentru micii eroi de mâine
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Proprietarii unui parc comercial din Botoșani investesc într-un mall uriaș din București
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Copiii și tinerii, eroi ai siguranței: Lecții de prevenire a dezastrelor
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024