După data de 15 mai, transportul în comun va fi condiționat de purtarea măștii, potrivit propunerilor făcute de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Transportatorii, inclusiv SC Eltrans SA și SC Microbuzul SRL de la Botoșani, vor avea de respectat mai multe reguli.
Accesul în mijloacele de transport este condiționat de purtarea obligatorie a unei măști medicale sau non-medicale, care să acopere gura și nasul.
Numărul maxim de pasageri permis va fi limitat la cel mult jumătate din capacitatea maximă de transport a autovehiculului și cu respectarea distanței de minim un metru între călători.
La îmbarcare/debarcare, cât și pe timpul deplasării, pasagerii vor respecta o distanta de minim un metru unul de celălalt.
Pentru vehiculele cu cel puțin două uși, accesul în interiorul vehiculului se va realiza doar pe ușa din partea frontală a vehiculului, iar coborârea pe cealaltă ușă/celelalte uși.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bogdan Andone, după remiza cu FC Voluntari: Luni de zile am jucat cu sabia deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024