Un tânăr de doar 18 ani și-a pierdut viața, luni seară într-un accident feroviar cumplit produs în Râmnicu Vâlcea.
Sportul vâlcean este în doliu după ce un tânăr voleibalist legitimat la CS Vâlcea 1924 și-a pierdut viața în mod tragic. Accidentul a avut loc în zona Cina din cartierul Ostroveni, municipiul Râmnicu Vâlcea.
Potrivit primelor informații, Carol Bălălău se întorcea de la antrenament când a avut loc tragedia. Sportivul de performanță ar fi avut căștile în urechi atunci când a traversat calea ferată și nu a auzit locomotiva, scrie stirileprotv.ro
Elev la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Carol a fost acroșat de un tren care circula pe relația Craiova – Sibiu. Impactul a fost extrem de violent, iar echipajele medicale nu au mai putut să-l salveze și au declarat decesul. Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost negativ.
Clubul CS Vâlcea 1924 a transmis un mesaj emoționant în memoria sportivului:
"Suntem cu tine, Carol! Suntem lângă familia ta! Ținem în mână medalia de aur cu care pleci în altă lume! Mai bine de două decenii trecuseră de când nu mai trăisem asta! Tu ne-ai adus bucuria unei performanțe istorice, ne-ai făcut mândri de colegiul tău, de echipa ta, de echipa noastră! Fiecare atac, fiecare punct vor avea pentru generația ta, pentru colegii tăi, suportul paselor tale. Ridică-ne mingea, acum, că te-ai ridicat la Ceruri!"
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Polițiștii vor să stabilească exact împrejurările în care s-a produs acest eveniment tragic.