Acasă > Stiri Botosani > Un tânăr primar, aflat la primul mandat, votat președinte de organizație: Are energie, are echipă, are viitor 

Un tânăr primar, aflat la primul mandat, votat președinte de organizație: Are energie, are echipă, are viitor 

alegeri la romanesti

Constantin Marius Răschip a fost ales președinte al organizației PSD Românești în urma votului exprimat de colegi.

 

La Românești, schimbarea nu a venit cu zgomot, ci cu seriozitate, a transmis PSD Botoșani într-o postare pe rețelele de socializare

 

Organizația locală PSD și-a reunit membrii în adunare generală. 

 

„Am avut bucuria să fiu prezentă când colegii și-au ales conducerea, atât la nivelul comunei, cât și în cadrul organizațiilor aferente fiecărei secții de votare.

 

Constantin Marius Răschip a fost ales președinte al organizației PSD Românești în urma votului exprimat de colegi. Tânăr, la primul său mandat de primar, a înțeles de la început că funcția nu e un titlu, ci o datorie față de oamenii care l-au votat. Și o onorează pe măsură.

 

Felicitări, d-nule primar! Felicitări întregului birou ales! Românești are energie, are echipă, are viitor. Mult succes!”, a transmis PSD Botoșani

 

În ultimele săptămâni, PSD Botoșani a avut alegeri în cele mai multe dintre organizațiile din județ.