Polițiștii au reușit să-l identifice pe tânărul acuzat de crimă.
Pe 19 februarie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 9 Vlăsinești au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 41 de ani, din comuna Mitoc, a fost găsit decedat în curtea unei locuințe din localitatea Mitoc.
În urma deplasării la fața locului s-a constatat că sesizarea se confirmă, victima prezentând leziuni în zona capului, incompatibile cu viața.
În urma activităților desfășurate la fața locului de către echipa complexă a Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată la scurt timp și preluată în custodia poliției, până la finalizarea cercetărilor. Este vorba despre un tânăr de 24 de ani.
Cercetările sunt efectuate sub coordonarea Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.