Iar asta după ce, a fost depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice, nivelul fiind aproape de comă alcoolică.
Ieri, 19 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, în localitatea Darabani, un autoturism, condus de către un bărbat, de 48 de ani, din județul Dâmbovița.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.