Pompierii au fost chemați să intervină urgent.
Pompierii dorohoieni au fost solicitați să intervină într-o situație de urgență produsă luni, 22 decembrie 2025, pe strada Calea Plevnei din municipiul Dorohoi.
Pompierii au intervenit de urgență deoarece erau degajări mari de gaz metan. Cauza degajării de gaz a fost un accident rutier produs din neatenția unui șofer care nu a acordat prioritate de rampă.
Un autovehicul a intrat pe contrasens, depășind un autoturism oprit și a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce se deplasa pe sensul de coborâre. Acesta din urmă a fost proiectat într-un gard și a rupt o conductă de gaz metan.
La locul accidentului, pompierii au ajuns cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de ambulanță SMURD și două echipaje de poliție. Circulația pe stradă a fost oprită până când alimentarea cu gaze naturale a fost sistată în zonă. O echipă a furnizorului de gaze a intervenit pentru remedierea avariei, scrie dorohoinews.ro
Din fericire, nu au fost persoane rănite. Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii rutieri au acționat pentru restricționarea circulație în zonă și au continuat cercetările la fața locului pentru identificarea cauzelor ș aplicarea măsurilor procedurale.