Acasă > Stiri Botosani > Un salvator din Botoșani, în lotul național al României la Campionatul European de Sporturi pentru Pompieri 

Un salvator din Botoșani, în lotul național al României la Campionatul European de Sporturi pentru Pompieri 

pompier in lotul national

Un pompier din Botoșani face parte din lotul reprezentativ al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) care participă, în perioada 17–23 august 2025, la Campionatul European de Sporturi pentru Pompieri – European Championship in Firefighting Sport, desfășurat la Ostrava, în Cehia.

 

Este vorba despre plutonierul Andrei Baltag, pompier în cadrul ISU Botoșani și campion național la proba „Pista cu obstacole pe 100 de metri”. Alături de acesta, din Botoșani face parte din delegația României și căpitanul Adrian Loluță, care îndeplinește funcția de șef al lotului național.

 

Participarea lui Andrei Baltag la competiția europeană vine după rezultatele foarte bune obținute în competițiile naționale și reprezintă o nouă provocare pentru pompierul botoșănean, care își va măsura forțele cu sportivi din alte 10 țări. Proba la care s-a remarcat, „Pista cu obstacole pe 100 de metri”, presupune viteză, forță, precizie și o foarte bună condiție fizică – calități importante și în misiunile desfășurate de pompieri.

 

Lotul reprezentativ al IGSU este format din 13 salvatori români, proveniți din mai multe inspectorate pentru situații de urgență din țară: ISU Bacău, ISU Bihor, ISU Botoșani, ISU Constanța, ISU Iași, ISU Sibiu și ISU Neamț.

 

În cadrul concursului internațional, pompierii români își vor demonstra pregătirea în patru probe: scara de fereastră, pista cu obstacole pe 100 de metri, ștafeta 4×100 de metri și realizarea dispozitivului la motopompă.

 

Competiția, organizată sub egida CTIF – Asociația Internațională a Serviciilor de Pompieri și Salvare, reunește echipe din 11 țări. Dincolo de rezultatele sportive, evenimentul reprezintă o oportunitate pentru schimb de experiență, perfecționarea pregătirii și consolidarea cooperării dintre pompierii din diferite state.

 

Pentru ISU Botoșani, prezența plutonierului Andrei Baltag în lotul național, alături de căpitanul Adrian Loluță, este un motiv de mândrie și o confirmare a rezultatelor obținute de pompierii botoșăneni în competițiile de profil.

 

Le dorim mult succes lui Andrei Baltag și întregii echipe a României la competiția de la Ostrava!, au transmis reprezentanții ISU Botoșani.