Inspectoratul de Poliție Județean a transmis un comunicat privitor la desfășurarea incredibilă de forțe care a avut loc astăzi.
Un adolescent și un tânăr de 22 de ani, spărgători de bancomate
Miercuri, 7 iulie 2021, având în vedere cercetările ce se efectuează în mai multe dosare penale privind infracțiuni contra patrimoniului, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au organizat o acțiune de prindere a persoanelor bănuite de comiterea faptelor, având informații că acestea s-ar afla în municipiul Botoșani.
În acest context, doi tineri de 17, respectiv 22 de ani, din județul Mehedinți, au fost interceptați pe strada Primăverii, din municipiul Botoşani, însă la vederea organelor de poliție s-au sustras și au părăsit zona cu un autoturism; pentru a-şi asigura scăparea, conducătorul vehiculului a acroşat inclusiv o autospecială de poliţie.
Polițiștii botoșăneni au procedat la urmărirea autoturismului și întrucât conducătorul auto și-a continuat deplasarea, deși a fost somat să oprească, au fost executate focuri de armă, atât în plan vertical, cât și în direcția pneurilor.
Ulterior, la nivelul IPJ Botoșani au fost declanșate operațiuni complexe în vederea depistării autoturismului și blocării acestuia în trafic, mai multe echipaje de poliție pornind în urmărirea sa.
Vehiculul respectiv și-a continuat deplasarea până în județul Suceava, unde a fost reperat de un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului Suceava, pe un drum comunal din localitatea Prelipca.
În scurt timp, în urma activităților specifice efectuate de polițiștii botoșăneni, în cooperare cu cei din cadrul IPJ Suceava, s-a reușit depistarea celor doi tineri, care, în continuare, au abandonat autoturismul în extravilanul localității Verești și au încercat să fugă.
Cei doi au fost somați să se oprească și întrucât nu s-au supus, poliţiştii au făcut uz de armamentul din dotare, efectuând focuri de avertisment în plan vertical, ulterior fiind imobilizați de forțele de ordine.
Aceștia au fost conduși la sediul I.P.J. Botoșani în vederea continuării cercetărilor, urmând ca în funcție de rezultatul acestora să fie dispuse măsuri legale.
Permise reținute și zeci de AMENZI date de polițiștii botoșăneni în noaptea de Înviere
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024