Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, față de un minor de 14 ani, din municipiul Botoșani.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în data de 18 noiembrie 2020, în timp ce se afla în Piața Centrală, profitând de neatenția victimei, o femeie de 51 de ani din municipiul Botoșani, i-ar fi sustras telefonul mobil, pe care aceasta îl păstra în buzunarul lateral al hainei, pe jumătate în afara acestuia.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională, în valoare de 500 de lei, a fost recuperat în totalitate.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să se dispună măsuri legale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Jandarmii vor fi în stradă să păzească botoșănenii de 1 mai și de Paște
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
PROGRAMUL după care vor circula autobuzele Eltrans în minivacanță
Oana Sava
May 01, 2024
Elevii de la Laurian, premii și mențiuni obținute la olimpiada de franceză
Gabriela Erdic
May 01, 2024
Sens unic cerut de taximetriștii botoșăneni în municipiul Botoșani, aprobat de Primărie
Gabriela Erdic
May 01, 2024
Garda de Mediu, sesizări penale și amenzi mari pentru arderi și distrugeri de vegetație
Gabriela Erdic
May 01, 2024