Acasă > Stiri Botosani > Un nou apel al USR: Calvarul jocurilor de noroc nu se oprește prin supraimpozitare, ci prin reducere sau eliminare! 

Un nou apel al USR: Calvarul jocurilor de noroc nu se oprește prin supraimpozitare, ci prin reducere sau eliminare! 

usr cere masuri urgente pentru eliminarea pacanelelor

Declarațiile de presă ale primarului Cosmin Andrei arată că edilul șef refuză să-i protejeze pe botoșăneni de calvarul jocurilor de noroc.  Pretextând că va folosi banii pentru elevi, abonamente de transport și investiții, primarul de Botoșani anunță că își propune să facă și mai mulți bani din nefericirea celor ce își pierd salariile, alocațiile, timpul, viața și sănătatea mentală în sălile de jocuri. Cum asta? Supraimpozitând aceste afaceri. 

 

Recent, în parlament, după ani de eforturi depuse de USR în legislativul României, au fost aprobate normele ce permit autorităților locale restricționarea sau chiar eliminarea jocurilor de noroc din cartiere. La sfârșitul lunii martie, în 40 de localități din țară au fost depuse în consiliile locale proiecte menite să închidă aceste unități, iar, în localități din zone precum Slatina, Bacău, Timișoara, s-a decis deja interzicerea jocurilor de noroc sau, măcar, scoaterea lor înafara orașelor. În Arad primăria s-a consultat cu cetățenii, printr-un sondaj de opinie, și a aflat că peste 80% dintre aceștia doresc închiderea acestor spații. 

 

USR Botoșani a depus, înainte de Sfintele Paște, două propuneri clare de hotărâri de Consiliu Local pentru închiderea, respectiv, limitarea păcănelelor. De ce? Pentru că efectele acestor localuri pot fi văzute zilnic: familii distruse, tineri atrași în dependență și cartiere sufocate de săli de jocuri.

În loc de acțiune, primarul de Botoșani vorbește despre nevoia de bani a municipiului. Într-un Botoșani în care suma plătită pe salariile celor din primărie este mai mare decât suma alocată pentru investiții (procente din bugetul local), soluția nu poate fi așteptată de la jocurile de noroc. 

 

”Nu mai putem trata această problemă doar ca pe o sursă de venit la buget. Este o problemă socială gravă, care cere decizie și responsabilitate. Legea permite autorităților locale să acționeze. Alte orașe din România au avut curajul să spună STOP păcănelelor. Noi, cei din USR, alegem să fim de partea oamenilor, nu a industriei jocurilor de noroc.”, se arată într-un comunicat al USR Botoșani.

 

 Organizația cere din nou primarului și consilierilor locali să susțină oricare din propunerile USR, să pună pe primul loc sănătatea comunității și să ia o decizie clară, fără să mai amâne. Botoșaniul merită mai mult decât explicații. Merită acțiune.

 

(comunicat USR Botoșani)

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare