Acasă > Stiri Botosani > Un motociclist de 17 ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o șoferiță cu BMW 

Un motociclist de 17 ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o șoferiță cu BMW 

motociclist de 17 ani mort

Un accident rutier grav s-a produs pe 19 aprilie 2026, în jurul orei 14:30, pe DN17, pe raza comunei Vama, județul Suceava.

 

Coliziune între un autoturism și o motocicletă

 

Potrivit polițiștilor din Câmpulung Moldovenesc, o tânără de 20 de ani, din comuna Vama, care conducea un autoturism dinspre Gura Humorului către Câmpulung Moldovenesc, ar fi efectuat un viraj la stânga pentru a intra pe un drum secundar, strada 1 Mai.

 

În timpul manevrei, aceasta nu ar fi acordat prioritate unei motociclete care circula din sens opus, dinspre Câmpulung Moldovenesc către Frasin, cele două vehicule intrând în coliziune.

 

Motociclistul, rănit grav

 

În urma impactului, motociclistul, un tânăr de 17 ani din Câmpulung Moldovenesc, a fost grav rănit.

 

Acesta a fost transportat la spital, însă, din păcate, în jurul orei 17:15, medicii de la Spitalul Județean Suceava au declarat decesul.

 

Verificări ale polițiștilor

 

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar ulterior i-au fost recoltate probe biologice. Aceasta deținea permis de conducere valabil.

 

Și motociclistul a fost testat, rezultatul fiind negativ. De asemenea, avea permis de conducere, însă motocicleta nu avea asigurare RCA valabilă.

 

Dosar penal deschis

 

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca ancheta să fie continuată sub coordonarea unității de parchet competente.

 

Foto - Obiectiv de Suceava