Teribil accident, soldat cu moartea unei persoane și rănirea altor trei, printre care și un copil.
O persoană a murit, iar alte trei, între care un copil de 13 ani, au fost rănite în urma unui accident rutier provocat de un tânăr fără permis de conducere. Accidentul a avut loc în judeţul Sibiu.
Accidentul s-a petrecut în noaptea de luni spre marţi, în zona localităţii sibiene Cornăţel, unde un tânăr de 23 de ani care conducea dinspre Agnita spre Sibiu a intrat cu maşina pe contrasens, unde a lovit un alt autoturism.
În urma impactului, şi-a pierdut viaţa un bărbat de 48 de ani, aflat în maşina condusă de tânărul de 23 de ani. De asemenea, alte patru persoane, între care un copil de 13 ani, au fost rănite.
Detaşamentul de pompieri Sibiu a intervenit cu o autospecială SMURD, cu o autospecială pentru transport victime multiple şi cu un echipaj de descarcerare. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 23 de ani şi doi pasageri din maşina acestuia au fugit de la locul accidentului, fiind identificaţi ulterior de poliţişti, care au stabilit că tânărul nu are permis de conducere.
Tânărul care a provocat accidentul este cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi părăsire a locului accidentului. (Sursa: România Tv)
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Supărat că a pierdut la păcănele un botoșănean a distrus ușa... Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Amenzi în magazinele care vând carne de la Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024