Inițiativa a fost lăudată de șeful campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.
Un medic de familie din Botoșani a demarat propriul ”maraton” de vaccinare împotriva Covid-19, într-o comună din județ.
Este vorba de medicul de familie Arghir Fivi, care împreună cu Primăria din Răchiți și inspectorii DSP Botoșani au organizat un ”mini-maraton” de vaccinare în cadrul Căminului Cultural al comunei în perioada 12-14 mai.
"Un medic de familie din judeţul Botoşani a organizat chiar un mini-maraton de vaccinare cu vaccin de la compania Pfizer şi a reuşit să vaccineze în trei zile succesiv circa 180 de persoane din comuna Răchiţi", a spus Valeriu Gheorghiță, marți, într-o conferință de presă privind imunizarea împotriva SARS-CoV-2.
Potrivit acestuia, 1.403 medici de familie au recepţionat, până în prezent, vaccinuri anti-COVID de la Johnson&Johnson, Moderna şi AstraZeneca.
"Etapa de vaccinare prin cabinetele de medicină de familie - la acest moment sunt 1.403 medici de familie care au recepţionat vaccinuri de la companiile Johnson&Johnson, Moderna şi AstraZeneca. Vaccinuri de la compania Johnson&Johnson au recepţionat 1.373 de medici de familie. Au fost distribuite în total 64.905 doze şi au fost deja administrate peste 29.000 de doze de vaccin", a precizat şeful CNCAV, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Pisică salvată de pompierii botoșăneni după ce a căzut în fântână
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Adolescentă dispărută misterios de acasă: Poliţia, apel către botoşăneni
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
„Diferiți, dar egali”, proiect contra abandonului școlar coordonat de o școală din județ
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Vernisaj cu elevi, părinți și profesori la Muzeul de Etnografie Botoşani
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Tânără din Botoşani căutată de Poliţie: Sunaţi la 112 dacă o vedeţi
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024