Acasă > Știrea zilei > Un consilier județean și-a dat demisia după doar 12 zile, nu a prins vreo ședință 

Un consilier județean și-a dat demisia după doar 12 zile, nu a prins vreo ședință 

sedinta cj botosani

Consilierii județeni de la Botoșani au fost convocați miercuri, 5 august, la Palatul Adminstrativ pentru o ședință extraordinară. Sunt patru puncte pe ordinea de zi, iar primul dintre acestea vizează o situație mai rar întâlnită.

 

 

Consilier... nejucător

 

 
Pentru a prelua funcția de administrator public, Cristian Nistor a renunțat la mandatul de consilier județean și a plecat și din PSD


Primul supleant al social-democraților de pe lista de candidați la CJ din 2024 este Cătălin Olaru, care a mai fost consilier județean. 


Pe 15 iulie, Tribunalul Botoșani i-a validat noul mandat, însă pe 27 iulie, omul de afaceri a trimis o adresă la Consiliul Județean prin care își anunța demisia. 


A făcut-o cu doar o zi înaintea întrunirii ordinare a plenului, care a avut loc pe 28 iulie, astfel încât nici nu a mai participat la vreo ședință de CJ.

 

 

Între CJ și Modern Calor 

 


În aceste condiții, aparatul propriu al CJ a inițiat un proiect de hotărâre cu două articole: la primul se constată încetarea de drept a mandatului lui Cătălin Olaru, iar la al doilea se declară vacant locul de consilier județean. 


Nici în proiect și nici în raportul de specialitate aferent nu se precizează motivele pentru care social-democratul a renunțat la mandat. 


Există însă o certitudine. Cătălin Olaru este membru al consiliului de administrație al SC Modern Calor SA, calitate în care beneficiază de o indemnizație brută lunară de 3.076 de lei. 


Mandatul său provizoriu îi expiră pe 12 august 2026, doar că societatea se află în plină procedură de stabilire a noilor administratori.

 

 

Administrație la secret 

 


De altfel, în ședința ordinară a Consiliului Local de vineri, pe ordinea de zi a fost inclus și un proiect privind împuternicirea reprezentanților municipiului Botoșani în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Modern Calor SA în vederea numirii a patru administratori definitivi, urmare a finalizării procedurii de selecție. 


Doar că, sfidător pentru caracterul public al proiectelor și ședințelor Consiliului Local, numele celor patru candidați propuși au fost ținute secrete. O idioțenie administrativă și mai ales politică întrucât consilierii locali nu au avut cum să voteze în cunoștință de cauză și au fost aduși în situația de dezbate niște numere de dosare.

 

 

Parfum de incompatibilitate 

 


Sigur este însă că, spre deosebire de consilierii locali, cei de la județ nu pot fi membri în CA-urile companiilor din administrația locală, chiar și dacă acestea nu se subordonează autorității la care au fost aleși. 


Adică funcția de administrator la o astfel de firmă este incompatibilă cu calitatea de consilier județean. 


Următorul social-democrat de pe lista prezentată la alegerile locale din 2024 este profesorul Liliana Viciriuc.