Candidatul județean al Partidului Mișcarea Populare la Senat a solicitat respectarea rezultatului referendumului din 2009, la care românii au votat reducerea numărului de parlamentari de la 471 la 300.
Cristian Petrescu a arătat că înfăptuirea voinței poporului este foarte ușor de făcut prin lege și că există deja un proiect de act normativ depus de PMP în Parlament, pentru adoptarea căruia este nevoie doar de voință politică, iar ”reprezentanții oamenilor în Parlament, parlamentarii, să fie de acord ca în sfârșit, după 11 ani, să pună în practică voința poporului”.
”Reducerea numărului de parlamentari ar aduce o reprezentativitate mai mare a parlamentarului pentru că ar reprezenta un număr mai mare de cetățeni și bineînțeles la reducerea cheltuielilor. Și, faptul că sunt 300 în loc de 471 n-ar însemna că se diminuează calitatea actului legislativ, ci din contra. Deci haideți să respectăm dorința românilor, haideți să ajungem la un număr redus de parlamentari. Suntem țara din Europa cu cei mai mulți parlamentari la mia de locuitori”,
Cristian Petrescu, candidat PMP Botoșani la Senat.
Fost ministru al dezvoltării în Guvernul Ungureanu, acesta ocupă locul 1 pe lista PMP Botoșani pentru Senat.
În legislatura 2008 – 2012 a fost deputat de București.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Polițiștii botoșăneni „la vânat” de șoferi care vorbesc la telefon: S-a lăsat cu amenzi
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Zeci de elevi botoșăneni s-au întrecut pentru trofeul „Prietenii pompierilor”
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
CRIZĂ de medici în județ: Comune fără dispensar și oameni fără medicamente
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024