Un botoşănean uimeşte scandinavii la „Norvegienii au talent” - VIDEO
După Ovi Cernăuţeanu, un alt botoşănean uimeşte Norvegia. Pianistul şi compozitorul Bogdan Ota (32 de ani), absolvent al Liceului de Arte din Botoşani, a electrizat atmosfera la „Norvegienii au talent”. „Ziua car copiatoare. E o meserie care îmi aduce pâinea pe masă şi mă ajută să-mi cumpăr echipamentele muzicale, dar visul meu e să creez muzică. Concursul acesta e şansa vieţii mele. Dacă merg mai departe, va fi împlinirea unui vis”, a spus băiatul cunoscutului medic Alexandru Ota, fost parlamentar PD. Deşi declarase anterior că îi e teamă de reacţia publicului, opiniile pozitive nu au întârziat să apară, momentul său fiind răsplătit cu aplauze şi cu trei de „DA” din partea juriului, care i-au asigurat trecerea în următoarea etapă a competiţiei.
„Eşti minunat! Suntem atât de bucuroşi că eşti aici!” a fost reacţia juriului. La întrebarea „De ce nu te-a văzut România?”, Bogdan a răspuns cu sinceritate: „M-au văzut, dar nu m-au considerat interesant”. „Am un vis, iar visul meu este ca tu să-ţi laşi slujba de zi cu zi şi să te ocupi de muzică full-time. Şi mai sper că România te va vedea!”, a fost concluzia unui alt membru al juriului. Bogdan a fost însoţit la concurs de şeful său, pe care-l numeşte „singurul său prieten”, iar momentul său este caracterizat pe Youtube ca fiind „cel mai bun moment din audiţia de la Oslo”.
Credeți că, pentru protejarea animalelor, Primăria Botoșani ar trebui să renunțe la artificiile de revelion, așa cum au decis alte primării din România?