Perioada de distanțare socială și starea de urgență în care România a fost în ultimele două luni de zile, până vineri, 15 mai 2020, îl determină pe un botoșănean să iasă în stradă.
Daniel Ciobbanu, cunoscutul model de la Botoșani este tânărul care vrea să ia atitudine față de restricțiile care au fost impuse botoșănenilor și nu doar lor.
Iată mesajul său pe care l-a postat public pe o rețea de socializare:
„Pentru că respect legea dar știu cât de nedreaptă e uneori, voi profita de aceste 3 zile libere să merg în Piața Revoluției din Botosani pentru a-mi exprima public și în mod direct argumentele cu privire la aceste măsuri abuzive din ultimele două luni. Nu organizez niciun protest dar mă voi comporta la fel de pașnic ca și la cele 5 proteste organizate legal acum doi ani împotriva legii obligativității vaccinării.
Voi fi acolo cu cele mai bune intenții pentru că unele mantre trebuiesc rostite in locul prin care oficialitățile pășesc zilnic. Cine vrea să-mi ofere o îmbrățișare, îl invit să mă salute. E binevenit si Iuda. Sper ca după 2.000 de ani să-și fi învățat lecția. Așadar, vineri, sâmbătă si duminică, între orele 4-6 PM voi sti câți simpatizanți reali am în județul Botosani. Cred în Dumnezeu și în protecția pe care mi-o oferă prin “Steaua Albastră”,
a anunțat pe Facebook, Daniel Ciobbanu
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024