Un tânăr a ajuns joi seară la spital solicitând ajutor medical pentru un lucru mai puţin obişnuit.
În vârstă de 35 de ani, acesta a declarat cadrelor medicale că ar fi fost violat. Iniţial, i s-a acordat o atenţie sporită, fiind introdus în cabinetul de consultaţii, iar unul din asistenţi se pregătea să anunţe şi Poliţia, aşa cum prevede protocolul.
Doar că tânărul şi-a continuat istorisirea, care i-a făcut pe asistenţi să abandoneze ideea apelului la 112, asta pentru că bărbatul a spus că ar fi fost violat online, pe o reţea de socializare, povestind tot ce i s-ar fi întâmplat, în ciuda faptului că personalul medical nu mai dorea informaţii de acest fel.
„Domnul povestea chiar cu lux de amănunte anumite detalii, de care noi chiar nu aveam nevoie să ştim. A fost supus unui consult chirurgical, totuşi, după care direcţionat către secţia de Psihiatrie, de unde putea primi ajutor cu adevărat",
a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.
Cadrele medicale spun că, în ciuda ciudăţeniilor pe care le exprimă, pacienţii sunt consultaţi chiar şi în astfel de cazuri, care însă sunt cu mult mai dese decât ar putea părea la prima vedere.
(Sursa – Romania TV)
Sute de botoșăneni rămași fără apă în a doua zi de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
O tânără din Botoșani a născut un băiețel în Noaptea de Înviere
Oana Sava
May 06, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un apartament din municipiu, proprietara a făcut atac de panică
Oana Sava
May 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024