În timpul activității de patrulare în data de 18 martie 2019, polițiștii locali au constatat că două persoane au depozitat deșeuri solide de mari dimensiuni, pe domeniul public.
Astfel, în zona Bulevardului Mihai Eminescu – Complex Bulevard, o persoană fără adăpost și a improvizat un loc pentru dormit pe domeniul public – o canapea, plapumă, pernă, cartoane, dăunând astfel esteticii și curățeniei, dar și indignând cetățenii.
Având în vedere cele constatate, a fost solicitat sprijinul S.C. Urban Serv S.A. pentru a ridica deșeurile depozitate pe domeniul public, iar persoană fără adăpost a fost îndrumată spre Centru de noapte amenajat la nivelul
municipiului Botoșani.
În aceeași zi, polițiștii locali au intervenit și pe strada Ion Pillat nr. 6, unde un locatar a depozitat pe domeniul public atât în fața, cât și în spatele imobilului diverse deșeuri din carton, plastic și textile creând un aspect insalubru zonei. Persoana în cauză a fost identificată și sancționată conform prevederilor H.C.L. nr. 355/2011, iar deșeurile au fost ridicate de pe domeniul public de către S.C. Urban Serv S.A.
În următoarea perioadă, Poliţia Locală Botoşani va intensifica activitatea de control pentru identificarea persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public un oraș european mai curat şi un mediu sănătos.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Dosar penal pentru un tânăr găsit de polițiști cu nereguli la control
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
AZI DIMINEAȚĂ: Cutremur în România – Orașele în care s-a simțit
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
La mulți ani sărbătoriților zilei! Tradiții și obiceiuri în duminica Floriilor
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Fabrică de lactate construită în municipiul Botoșani de doi afaceriști cunoscuți
Gabriela Erdic
Apr 28, 2024
SEARA ACEASTA: Casă cuprinsă de flăcări din cauza unei candele, vecinii au chemat pompierii
Oana Sava
Apr 27, 2024