Gabriel Secotă, asistent medical în cadrul Secției ATI II a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, a murit ieri seară, la domiciliu, în urma unui accident vascular cerebral. Vestea tragică i-a șocat pe colegi și pe cei apropiați, mai ales că bărbatul fusese la serviciu vineri și nu părea să aibă probleme de sănătate.
În vârstă de 57 de ani, Gabriel Secotă avea peste trei decenii de experiență în sistemul medical. Era recăsătorit și avea o fiică din prima căsnicie, de care era foarte mândru, potrivit apropiaților familiei.
Dispariția sa fulgerătoare a lăsat în urmă multă durere, iar colegii își amintesc de el ca de un profesionist dedicat, mereu preocupat de pacienții pe care îi îngrijea.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, colectivul Secției ATI II și angajații unității medicale au transmis un mesaj de condoleanțe familiei îndoliate.
„Asistent medical de mai bine de 30 de ani, Gabriel Secotă a fost un om cu suflet mare, un profesionist mereu în slujba pacienților, bine pregătit și empatic. Îndrăgit de colegi, prieteni și de toți cei care l-au cunoscut, Gabi Secotă va rămâne în amintirea lor! Gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de familia îndoliată în aceste momente extrem de dificile”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.