Un tânăr de 29 de ani a ajuns la spital în stare gravă după ce garsoniera unde locuia a fost cuprinsă de flăcări. S-a întâmplat în această seară, la etajul al IV - lea al unui bloc de pe strada Aleea Crizantemelor din municipiul Botoșani.
Alarma a fost dată puțin înainte de ora 20.00. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani și două ambulanțe SMURD, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Aceștia au constatat că ardeau mocnit bunurile din interiorul garsonierei, iar proprietarul era căzut în baie, inconștient. Scos din interior de pompieri, acesta a fost preluat de paramedicii SMURD.
Ulterior, tânărul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Incendiul a fost stins în limitele găsite.
Nu s-a impus evacuarea altor locatari. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de o țigară nestinsă, care a căzut peste materiale combustibile
Intervenția a fost îngreunată din cauza autoturismelor care erau parcate pe căile de acces.
Pentru prevenirea unor astfel de situații, ISU Botoșani vă recomandă:
- nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale;
- dacă sunteți în autoturism și fumați, aveți grijă să nu aruncați restul de la țigară pe geam pentru că puteți incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii;
- dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;
- dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau la fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;
- stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Patron anchetat după „o lovitură” de aproape 40 de mii de euro
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Biroul din Poliție la care apelează inclusiv unii jucători de la FC Botoșani – VIDEO
Oana Sava
Oct 24, 2024
Nevoie URGENTĂ de sânge: Femeie în stare gravă la spital în urma unui accident cumplit de mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Primar PNL de lângă municipiu, depunere triplă de jurământ cu asistență aleasă - VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024