Preşedintele american Donald Trump a salutat joi „progresele majore” făcute în vederea înfiinţării unei baze militare americane în Polonia, după ce Varşovia a anunţat că se află în discuţii cu Washingtonul pe această temă, relatează AFP.
„Datorită conducerii curajoase a prietenului meu Karol Nawrocki, preşedintele Poloniei, s-au înregistrat progrese majore în vederea înfiinţării unei baze a armatei terestre americane în Polonia. Dacă acest proiect se va concretiza, locaţia va fi anunţată foarte curând”, a scris Trump pe reţeaua sa socială Truth Social.
„Acesta va fi un moment istoric pentru măreaţa noastră alianţă dintre Statele Unite şi Polonia”, a mai adăugat Donald Trump în mesaj, potrivit News.ro.
Aproximativ 10.000 de soldaţi americani sunt staţionaţi în prezent în Polonia, aproape exclusiv în cadrul unui sistem de rotaţii.
Sursa https://www.hotnews.ro