Mandatele au fost puse în executare de către polițiștii suceveni.
La 29 iulie 2024, ora 16:52, la sediul Poliției Municipale Fălticeni s-a primit Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii emis de Judecătoria Fălticeni, privind pe un bărbat din municipiul Fălticeni, județul Suceava, condamnat la executarea pedepsei de doi ani și patru luni închisoare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe” și „conducere fără permis”.
Persoana în cauză a fost identificată la domiciliu și condusă la sediul Poliției Municipale Fălticeni, unde i s-a înmânat o copie după mandat și s-a întocmit documentația în vederea încarcerării la Penitenciarul Botoșani.
În aceeași zi, a fost încarcerat în unitatea de detenție din Botoșani un bărbat de 49 ani, cu domiciliul stabil în comuna Voitinel, sat Voitinel, față de care Judecătoria Rădăuți a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii, prin care acesta a fost condamnat la o pedeapsă de un an și două luni închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție.
Tot luni, Judecătoria Suceava a transmis spre executare mandatul de executare a pedepsei închisorii privind pe un bărbat din sat/comuna Șcheia, județul Suceava, prin care s-a ordonat arestarea acestuia și depunerea la penitenciar pentru executarea unei pedepse privative de libertate de doi ani, șapte luni și zece zile de închisoare.
Cei trei bărbați au fost identificați, escortați și depuși în Penitenciarul Botoșani.
Fast and Furious pe drumurile din Botoșani: CE viteză a fost înregistrată în județ
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Divorț marcat de violență: Botoșăneancă amenințată cu moartea de soț
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
APIA Botoșani: ANUNȚ privind stadiul autorizării plăților aferente anului de cerere 2024
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Secretele din spatele prețurilor | Cum rivalizează fondurile de ten Catrice cu Fenty Beauty
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile