Acasă > Stiri Botosani > Transgaz a inclus în programul de investiții trei conducte de gaz pentru județul Botoșani 

Transgaz a inclus în programul de investiții trei conducte de gaz pentru județul Botoșani 

transgaz sediu

Consiliul Județean Botoșani a anunțat includerea, de către compania Transgaz SA, în planul său de investiții a unui proiect important pentru dezvoltarea infrastructurii de gaze naturale din județ.

 

Proiectul prevede realizarea mai multor conducte de transport al gazelor naturale, respectiv pe traseele Coșula – Săveni – Darabani, Stăuceni – Ștefănești, precum și Dorohoi – Darabani. Acesta din urmă include și lucrări conexe, precum alimentarea cu energie electrică, sisteme de protecție catodică și rețele de fibră optică.

 

Inițiativa este considerată un pas semnificativ pentru dezvoltarea economică a județului Botoșani, contribuind atât la creșterea nivelului de trai al populației, cât și la atragerea de noi investiții în zonă.

 

În vederea implementării proiectului, documentația necesară promovării unei hotărâri de guvern a fost deja depusă la Secretariatul General al Guvernului. Aceasta vizează declararea proiectului Transgaz privind dezvoltarea Sistemului Național de Transport al gazelor naturale în județul Botoșani ca fiind de importanță națională.

 

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, și-a exprimat sprijinul ferm pentru realizarea acestui proiect strategic și a subliniat că va susține în continuare toate demersurile necesare pentru implementarea sa.

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare