Regizorul Andrei Epure prezintă în filmul său, „Nu mă lăsa să mor”, drama unei femei care moare în fața blocului, vecinii realizând că nu o cunosc. Într-un interviu acordat HotNews, regizorul mărturisește că filmul este inspirat dintr-o întâmplare reală trăită de o prietenă. Ulterior, a conștientizat că tema singurătății este una cu care mulți rezonează. „La o proiecție de la Zilele Filmului Românesc, o doamnă din Chișinău a fost profund impresionată de ideea că trăim într-o lume în care copiii nu mai apucă să participe la înmormântarea părinților”, a declarat Andrei Epure.
Născut în 1989, Andrei Epure a studiat scenaristică și filmologie la UNATC „I.L. Caragiale”. În 2021, a lansat scurtmetrajul „Interfon 15”, prezentat în premieră la Cannes, unde explorează sentimentul de singurătate și alienare prin cazul unei vecine găsită moartă sub o fereastră. Vecinii știau de existența ei, dar nu o cunoșteau. În așteptarea ambulanței, alături de cadavru rămâne doar o studentă (Cosmina Stratan), care ulterior părăsește locul.
Filmul din 2025, prezentat la Locarno, a avut premiera în cinematografe pe 5 decembrie și continuă povestea din „Interfon 15”, într-un stil dark, neo-horror, lent și apăsător, dar cu accente de umor negru.
Epure a scris scenariul împreună cu partenera sa, Ana Gheorghe, care este și producătoarea filmului. Firul narativ pornește de la o experiență reală a co-scenaristei:
„Într-o zi de iarnă, o vecină singuratică a murit chiar în fața ferestrei apartamentului meu. Mama mea a găsit-o și a chemat ambulanța. Atunci ne-am dat seama că nu-i știam numele real, ci doar o poreclă. A fost prima persoană moartă pe care am văzut-o, iar imaginea m-a urmărit ani de zile. I-am povestit lui Andrei, iar el a fost la fel de marcat. Împreună i-am dat un nume – „Isabela” – și i-am scris povestea.” Gheorghe subliniază că filmul evidențiază modul în care moartea unei persoane o face mai vizibilă pentru vecini decât a fost în viață. „Filmul reflectă asupra relației noastre cu moartea, îmbinând realismul social cu suprarealismul. Este un strigăt împotriva uitării”, adaugă ea.
Povestea începe într-un cadru straniu, unde nu este clar dacă este vorba despre un film horror sau nu – Isabela (Elina Löwensohn) sună la interfon, dar nu reușește să vorbească, iar nimeni nu-i deschide. A doua zi, Cosmina Stratan, în rolul Mariei, o găsește moartă sub o fereastră, sună la ambulanță și, împreună cu alți vecini, se întreabă cine a fost acea femeie.
Filmul urmărește încercarea tinerei de a organiza înmormântarea, ilustrând birocrația specifică, de la drumurile la morgă și obținerea certificatului de deces, până la cumpărarea locului de veci. Filmul nu are multe dialoguri și nici nu sperie, dar devine apăsător prin cadrele lungi, tăceri și expresivitatea personajelor.
Urmărirea filmului poate crea o senzație de disconfort, dar în același timp captivează. Există o frumusețe aparte în modul în care este filmat și gândit, un sublim care contrastează cu tema morții și a singurătății.
Tematica din „Nu mă lăsa să mor” este susținută de statisticile globale și din România, dintr-un raport realizat de Kantar pentru Asociația „Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor” – 1 din 6 persoane este afectată de singurătate, care poate duce la îmbolnăvire și contribuie la 871.000 de decese anual la nivel mondial – și la nivel național: 3 din 5 persoane vârstnice din mediul urban (peste 65 de ani) se confruntă cu diverse forme de singurătate.
Filmat timp de 26 de zile în Eforie, Mangalia, Neptun, Olimp și București, „Nu mă lăsa să mor” are potențialul de a genera reflecții asupra propriei morți și asupra modului în care ne trăim viața – ce rămâne cu noi la final sau cine rămâne cu noi până la final?
– Experiența Anei Gheorghe cu vecina ei reprezintă nucleul filmului. Cum ați colaborat pentru a transforma o întâmplare reală într-o poveste cinematografică? Cum v-a impactat personal această poveste?
– Andrei Epure: Ana mi-a povestit despre vecina ei acum mult timp, când eram studenți. Mi-am notat întâmplarea, iar cu timpul, povestea a început să ne vorbească din ce în ce mai mult.
Am creat un context fictiv în jurul acestei întâmplări reale, încercând să redăm senzația inițială trăită de Ana în copilărie, dar transpusă prin anxietățile pe care le avem ca adulți.
Sursa https://www.hotnews.ro
