Traian Băsescu urmează să primească o locuință de la stat și a solicitat Administrației Prezidențiale să-i fie restituită indemnizația de fost președinte. În primăvara anului 2022, Băsescu a pierdut atât dreptul de a utiliza o vilă RAAPPS, cât și indemnizația de fost președinte, după ce instanța supremă a confirmat definitiv că a colaborat cu Securitatea ca poliție politică, sub numele conspirativ „Petrov”.
Pe ordinea de zi a ședinței de vineri a Guvernului figurează un proiect de hotărâre de guvern referitor la acest subiect.
Conform proiectului, este vorba despre un imobil al RA-APPS situat în str. Emile Zola nr.2A, sector 1, București.
Datele de identificare ale locuinței, publicate de Guvern, indică un imobil și garaj cu un teren aferent de 541 mp. Imobilul include subsol (99 mp), parter (124 mp) și etaj (116 mp).
Potrivit Digi24, locuința este destinată fostului președinte Traian Băsescu. HotNews a solicitat un punct de vedere oficial de la Guvern, dar nu l-a primit până la momentul publicării.
Și Klaus Iohannis poate solicita o locuință de la RAAPPS, însă de la demisia sa din februarie nu a depus o astfel de cerere.
De asemenea, conform Antena 3 CNN, Traian Băsescu a cerut Administrației Prezidențiale să-i fie restituită indemnizația de fost șef de stat, care reprezintă 75% din salariul președintelui în funcție (aproximativ 75% din 25.000 de lei brut). Fostul președinte nu a putut fi contactat de redacție pentru a confirma această solicitare.
Sursa https://www.hotnews.ro