TRAGEDIE pe șosea: Un tată și cei doi copii spulberați de un TIR intrat pe contrasens 

Încă o tragedie a avut loc pe DN 6, drumul pe care recent și-au pierdut viața suporterii greci. 

 

Duminică o întreagă familie a fost ucisă: doi copii de 13 şi 16 ani și tatăl lor. 

 

Șoferul unui camion a intrat pe sensul opus şi a spulberat maşina în care se aflau cei trei. Mai multe echipaje de pompieri și salvare precum și elicopterul SMURD au fost solicitate la fața locului.

 

Potrivit primelor cercetări, un TIR ar fi pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un microbuz de marfă care circula regulamentar, scrie observatornews.ro 

 

Impactul a fost devastator. Șoferul autoutilitarei, un bărbat în vârstă de 58 de ani, și-a pierdut viața pe loc, alături de doi copii, de 16 și 13 ani. Potrivit ISU Caraș-Severin, victimele, un tată și cei doi copii ai săi, erau din localitatea Cornea. Bărbatul se ocupa cu comerțul de cereale din Oltenia către zona Banatului Montan.

 

Șoferul camionului, în vârstă de 50 de ani, a fost rănit ușor în urma accidentului.

 

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare