Un accident grav , soldat cu mai multe victime, s-a petrecut joi la orele prânzului.
Accident grav, joi la prânz, pe şoseaua de centură a Oradiei, în zona Cimitirului Municipal. Din primele informaţii obţinute de la faţa locului, o tânără şoferiţă, în vârstă de doar 18 ani, a murit, iar pasagera din dreapta sa, o adolescentă de aceeaşi vârstă, a rămas prinsă între fiare.
Cele două se aflau într-un Renault Clio, care avea pe parbriz şi pe lunetă bulinele galbene specifice şoferilor începători, maşină ce s-a lovit de un BMW X5 cu numere de înmatriculare de Maramureş.
Alte două persoane au fost rănite, între care şi o femeie însărcinată.
"În jurul orei 11.25, în urma unui apel telefonic, am fost anunţaţi de un accident soldat cu patru victime, dintre care una decedată. Echipajul de descarcerare a procedat la evacuarea pasagerei din dreapta dintr-un autoturism, iar apoi toate cele trei victime au fost transportate la spital", a declarat căpitanul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.
Imaginile de locul accidentului sunt impresionante. Cele două maşini s-au lovit frontal şi au, ambele, boturile făcute praf, numeroase elemente de caroserie fiind împrăştiate pe o rază de zeci de metri împrejur.
La faţa locului au fost mobilizate mai multe echipaje de poliţişti rutieri, dar şi un echipaj de descarcerare grea, un echipaj de terapie intensivă mobilă de la SMURD Oradea şi trei echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Deocamdată nu se cunosc împrejurările producerii accidentului.(Sursa: E bihoreanul)
Redacția Botoșăneanul
May 14, 2024
Șfaițer avertizează Dinamo și FC Botoșani: Să aibă grijă
Redacția Botoșăneanul
May 14, 2024
Târgul Liceelor organizat la Botoșani și Dorohoi – PROGRAMUL
Oana Sava
May 14, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Tânărul primar care candidează pentru un nou mandat – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 14, 2024