Pompierii au scos din casa în flăcări două butelii, care puteau exploda în orice moment.
O femeie de 73 de ani, din satul Bobulești, orașul Ștefănești, și-a pierdut viața în această dimineață, într-un incendiu care i-a distrus casa unde locuia cu fiul ei.
Alarma a fost dată puțin după ora 5.00, chiar de fiul femeii.
La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești cu o autospecială cu apă și spumă și ambulanța SMURD, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Până la sosirea forțelor de intervenție, femeia a fost scoasă din casă de un vecin. Aceasta era în stare de inconștiență.
În timp ce echipajele medicale au început să aplice femeii manevrele de resuscitare, ceilalți pompieri au acționat pentru stingerea incendiului care a cuprins întreaga locuință.
Din nefericire, cu toate eforturile depuse de cele două echipaje de prim ajutor, femeia nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.
Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui aragaz lăsat în funcțiune nesupravegheat.
Perdeaua s-a aprins de la flacăra aragazului. Flăcările s-au extins la obiectele combustibile din apropiere, cuprinzând, în scurt timp, toate bunurile din încăperea unde era bătrâna. Incendiul s-a propagat cu repeziciune la întreaga locuință din cauza gazului provenit de la butelia care era deschisă. Asta pentru că focul a distrus furtunul de alimentare care făcea legătura între aragaz și butelie, iar gazul emanat s-a aprins imediat și a întreținut arderea.
Pompierii au scos din casa în flăcări două butelii, care puteau exploda în orice moment.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024