Nefericitul eveniment a avut loc în municipiul reşedinţă de judeţ.
Nenorocirea s-a întâmplat luni dimineaţă. Bărbatul în vârstă de 50 de ani rămăsese fără loc de muncă şi a venit să îşi depună dosarul de şomaj. La un moment dat omul s-a prăbuşit pur şi simplu la pământ. Celelalte persoane aflate în faţa Agenției Județene pentru Ocuparea Forțelor de Muncă (AJOFM) au sunat la 112 şi au cerut un echipaj de urgenţă. La faţa locului a fost trimisă iniţial ambulanţă cu asistent, apoi una cu medic.
La sosirea echipajelor medicale pacientul era în stop cardio-respirator. S-au declanşat imediat procedurile din protocolul de resuscitare. Potrivit Click, omul şi-a revenit şi a fost dus la spital cu ritm cardiac şi puls. După câteva ore bărbatul s-a stins din viaţă la secţia Reanimare. Inima a cedat şi, cu toate că s-a încercat o nouă resuscitare, acesta nu a mai putut fi salvat.
Medicii urmează să decidă dacă va sesiza și poliția despre acest deces. În acest caz, anchetatorii vor face cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024