O botoșăneancă și-a pierdut viața astăzi în urma unui incendiu.
Un incendiu izbucnit în această dimineață, în locuinta unei femei din satul Zoitani, comuna Adaseni, observat și anunțat cu întârziere, s-a soldat cu decesul proprietarei, în vârstă de 81 de ani.
Apelul a fost înregistrat puțin înainte de ora 11.00. La locul indicat, s-au deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu o autospeciala cu apa si spuma, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Proprietara a fost scoasă din casa de către un nepot înainte de sosirea forțelor de intervenție. În ciuda eforturilor depuse, echipajul SAJ nu a putut decât sa constate decesul. Pompierii au stins incendiul care se manifesta in bucătăria casei.
In urma cercetărilor efectuate la fata locului s-a stabilit ca incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui jar căzut din soba pe materiale combustibile.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bogdan Andone, după remiza cu FC Voluntari: Luni de zile am jucat cu sabia deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Sergiu Bălășcău
May 05, 2024
Tânăr din Botoșani dus cu Poliția la spital după o plimbare în trafic
Oana Sava
May 04, 2024