TRAGEDIE fără margini: Fetiță de 8 ani din Botoșani violată și omorâtă noaptea trecută 

Copila a fost dată dispărută aproape de miezul nopții trecute.

 

Polițiștii botoșăneni au anunțat că efectuează verificări pentru localizarea unei minore de 8 ani, din satul Jijia, comuna Albești, care în jurul orei 20:00 a părăsit domiciliul pentru a se deplasa la o rudă, care locuiește in apropiere, iar până în prezent nu a revenit. 

 

Este vorba de Chică Roșa Maria Silvia care avea următoarele semnalmente: 30 de kg, aproximativ 1,20 m înălțime, păr șaten, tuns la nivelul umerilor.

 

Imediat după sesizarea dispariției, zeci de polițiști au început căutările, fiind folosiți inclusiv câinii de urmă. 

 

În jurul orei 2:00 fetița a fost găsită la aproximativ 200 de metri distanță de locul dispariției, într-o lizieră. 

 

Era dezbrăcată cu suspiciuni de viol. Corpul fetiței nu prezintă semne de violență, decesul fiind posibil să fi survenit prin sufocare. 

 

Polițiștii îl caută acum pe cel care a săvârșit odioasa faptă.

Revenim de detalii

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare
Paste widget container code to the webpage This code is unique for every widget. It can be added in multiple places on page where you want your widgets to appear.
AMP code